Nu arunca painea > Fiecare gest contează  > Diferența dintre „a se consuma de preferință înainte de….” vs. „ a se consuma până la data de”. Învață să citești și să înțelegi corect etichetele!

Diferența dintre „a se consuma de preferință înainte de….” vs. „ a se consuma până la data de”. Învață să citești și să înțelegi corect etichetele!

Atunci când mergem la cumpărături, unul dintre lucrurile pe care le facem este să citim termenul de valabilitate al produselor pe care le punem în coș. În ceea ce privește termenul de valabilitate, există două moduri de inscripționare pe etichetă și anume „a se consuma de preferință înainte de” și „a se consuma până la”. Mulți dintre consumatori nu cunosc diferența dintre cele două tipuri de etichete, așa că, de multe ori, alimente care încă mai sunt bune pentru consum ajung la gunoi, lucru care înseamnă nu doar risipă alimentară, ci și risipă de risipă de resurse și de bani. De aceea, Comisia Europeană a demarat o campanie de informare pe această temă, în care a accentuat importanța citirii și înțelegerii corecte a etichetelor alimentelor. Iată care sunt diferențele între cele două tipuri de etichete:

“A se consuma de preferință înainte de” “A se consuma până la”

 

Indică data până la care se estimează că produsul alimentar își păstrează calitatea. Indică data până la care produsul alimentar poate fi consumat în siguranță.
Produsele care poartă acest tip de etichetă pot fi consumate în siguranță și după depășirea acestei date, cu condiția ca acestea să fie depozitate corespunzător. Produsele care poartă acest tip de etichetă nu trebuie consumate niciodată după data înscrisă pe etichetă, pentru că vă puteți îmbolnăvi.
Este folosită pentru o gamă largă de produse alimentare care nu sunt ușor perisabile, care sunt congelate, refrigerate, uscate (cafea, paste făinoase, orez), conserve precum și pe ulei sau ciocolată. Apare pe produse alimentare foarte perisabile, precum carnea tocată proaspătă, pește proaspăt sau alte produse care se pot deteriora ușor.

Înainte de a arunca la gunoi un produs alimentar cu etichetă de tip „a se consuma de preferință înainte de…”, verificați dacă ambalajul acestuia este intact și dacă produsul alimentar are aspect, miros și gust bun. De asemenea, după ce ați desfăcut un astfel de produs, trebuie să urmați celelalte instrucțiuni de păstrare menționate pe ambalaj.

Pentru produsele cu etichetă de tip „a se consuma până la…” puteți să prelungiți durata de consum doar prin congelarea produselor, imediat după ce au fost cumpărate. După ce ați deschis ambalajului unui astfel de produs, trebuie să urmați toate instrucțiunile de depozitare și de consum.

Țineți minte! Fiecare gest contează, așa că făcând pași mici oricare dintre noi putem contribui la reducerea risipei alimentare.