Nu arunca painea > Fiecare gest contează  > Top 5 inițiative de reducere a risipei de hrană la nivel mondial

Top 5 inițiative de reducere a risipei de hrană la nivel mondial

Risipa alimentară este un fenomen care îngrijorează statele de pe întreg globul. De aceea, fiecare în parte și-a setat ca obiectiv reducerea semnificativă a cantității de mâncare risipită în următorii ani. Sunt multe state care au venit deja cu idei inovative pentru reducerea acestui fenomen, idei care au fost implementate cu succes. Iată care sunt cele mai interesante inițiative de reducere a risipei alimentare la nivel mondial.

Olanda

În Amsterdam a luat naștere restaurantul InStock ca o măsură de reducere a risipei de hrană. Ideea a aparținut unui grup de angajați ai unui supermarket. Aceștia au reușit să încheie un parteneriat cu acel supermarket și au creat o cantină unde se prepară mâncare folosind numai legume și fructe care nu sunt considerate suficient de frumoase sau alimente gata să expire. În acest fel oamenii se bucură de preparate delicioase la prețuri convenabile, iar supermarketul scapă de surplus.

Danemarca

În Copenhaga, tot pentru a reduce risipa de hrană, a luat naștere magazinul WeFood. În acest magazin se vând fie legume și fructe care nu sunt aspectuoase, fie alimente care au ambalajul puțin deteriorat. Alimentele se vând la prețuri reduse cu până 50%. WeFood și-a setat ca obiectiv reducerea risipei de hrană cu 700,000 de tone în fiecare an.

Germania

Pornind de la datele statistice care arată că aproximativ 20% dintre alimente ajung la gunoi din cauza înțelegerii greșite a etichetelor, în Germania, autoritățile au investit în 2016, 10 milioane de euro pentru studii privind realizarea unor ambalaje smart, care pe baza unui senzor care se schimbă din verde în roșu, arată în timp real consumatorului calitatea respectivului produs.

Canada

Cel mai mare retailer de produse alimentare a creat o gamă de produse numită sugestiv „Naturally Imperfect”. Această gamă cuprinde fructe sau legume care au imperfecțiuni au forme ciudate și care nu ajung niciodată pe raftul supermarketurilor, ci la coșul de gunoi. Aceștia au creat și etichete speciale pentru aceste produse și sunt vândute la un preț redus cu 30%.

Statele Unite ale Amercii

 În 2016, a avut loc pentru prima dată la New York festivalul „Feeding the 5000”, în cadrul căruia au fost gătite cantități uriașe de mâncare din produse care ar fi fost aruncate. Mâncarea a fost împărțită gratuit participanților care s-au bucurat de fel principal și de prăjituri. Astfel de evenimente au fost organizate ulterior și în state din Europa.

Așadar, cu puțină creativitate, efectele risipei de hrană pot fi diminuate. Voi ce soluții creative aveți pentru a reduce risipa de hrană în gospodărie?