Nu arunca painea > Rețete și resurse  > Budincă cu pâine și unt – un deliciu foarte ușor de făcut

Budincă cu pâine și unt – un deliciu foarte ușor de făcut

Ingredientele de care veți avea nevoie pentru această rețetă sunt:

  • 250 ml de lapte gras, cu 3,5% grăsime;
  • 300 ml de smântână pentru gătit sau smântână dulce;
  • o păstaie de vanilie sau o lingură cu extract de vanilie;
  • trei ouă mari, întregi, plus un gălbenuș de ou;
  • trei linguri de zahăr alb sau brun, la alegere;
  • opt felii de pâine veche, întărită;
  • 50 de grame de unt sărat, topit (se va folosi pentru a unge budinca);
  • 75 de grame de fructe uscate (afine, merișoare sau alte fructe preferate);
  • Sucul de la jumătate de lămâie.

Mod de preparare:

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. Crema se face prin încălzirea pe aragaz a laptelui, smântânii și a vaniliei într-o cratiță, până când ajunge sub punctul de fierbere. Între timp, separat batem ouăle și gălbenușul cu zahărul, amestec ce se toarnă peste combinația de lapte și smântână și se amestecă puțin pe aragaz, până la omogenizare. Focul se oprește și se continuă amestecarea compoziției până când ajungem la consistența de budincă.

Folosim o tavă de mărime medie, în care punem jumătate din feliile de pâine (pe care le stropim cu untul topit), peste care așezăm budinca și fructe uscate, iar apoi celălalt strat de pâine. Dacă folosiți păstaie de vanilie, și nu vanilie, acum aceasta trebuie îndepărtată.

Se coace la cuptor aproximativ 35-40 de minute, până când se rumenește, după care se consumă tăiată ca o prăjitură. Poftă bună! 🙂