Nu arunca painea > Rețete și resurse  > Supă franțuzească de ceapă cu pâine prăjită și brânză topită

Supă franțuzească de ceapă cu pâine prăjită și brânză topită

Ingredientele de care veți avea nevoie pentru această rețetă sunt:

  • 6 cepe mari, roșii sau galbene, în funcție de preferințe;
  • 4 linguri de ulei de măsline;
  • 2 linguri de unt;
  • O linguriță de zahăr;
  • Doi căței mari de usturoi;
  • Opt căni de supă de vită sau de pui, la alegere;
  • Opt felii de pâine, tăiate gros – pâinea trebuie să nu fie foarte proaspătă.
  • Sare și piper după gust.

Mod de preparare:

Într-o cratiță încinsă, turnăm cele patru linguri de ulei de măsline. Peste acesta punem ceapa, pe care am tocat-o în prealabil julien. Lăsăm ceapa să se înmoaie foarte bine (15-20 de minute), iar pentru asta e nevoie să adăugăm puțină sare, ca să prevenim arderea ei. În acest pas, dacă vă doriți și dacă vă place gustul, puteți adăuga 1-2 cubulețe de unt, care se va topi și va da aromă supei voastre.

După ce s-a înmuiat foarte bine ceapa, adăugăm zahărul, care o va ajuta să se caramelizeze. Dacă adăugați zahăr brun, caramelizarea se va face și mai repede. O mai lăsăm la foc mic timp de circa 10-15 minute, după care adăugăm usturoiul tocat mărunt și mai lăsăm pe foc 1-2 minute, cât să se pătrundă gusturile.

Peste amestecul de ceapă și usturoi adăugăm supa de pui sau de vită, pe care o puteți face în prealabil dacă nu o găsiți în comerț, apoi punem sare și piper măcinat și lăsăm să fiarbă bine.

Între timp, feliile de pâine le ungem cu brânză (puteți alege ce tip de brânză vă place) și le introducem la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de aproximativ 10 de minute sau până când brânza s-a topit și feliile s-au rumenit. Apoi întoarcem feliile și procedăm la fel și cu partea cealaltă, adică punem brânză și le dăm la cuptor din nou, pentru 5-10 minute.

Pentru servire, ciorba se pune într-o bol cât este caldă, iar în interiorul ei se adaugă felia întreagă sau mărunțită de pâine coaptă cu brânză. Este un deliciu irezistibil.

Vă dorim poftă bună!

Sursa fotografiei: Simply Recipes